Președinte CNAS : Introducerea cardului național de sănătate este un proiect care trebuie să se încheie rapid

Președinte CNAS : Introducerea cardului național de sănătate este un proiect care trebuie să se încheie rapid
Publicat: 18/06/2013, 12:29
Actualizat: 23/05/2015, 08:43

Introducerea cardului național de sănătate este un proiect care trebuie să se încheie rapid și în curând va fi și un program detaliat al derulării acțiuni, mai ales că Ministerul Sănătății și CNAS au lucrat foarte bine pe acest subiect, a declarat marți noul președinte al Casei, Cristian Bușoi.

„Introducerea cardului național de sănătate este unul dintre proiectele care trebuie să se încheie rapid. Deja Ministerul Sănătății, celelalte instituții, Casa Națională de Asigurări de Sănătate s-au mișcat rapid, au lucrat foarte bine. Cât de curând veți primi un program și un calendat detaliat”, a spus președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Bușoi, după instalarea în funcție, la care a fost prezent ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu.

Cristian Bușoi i-a mulțumit ministrului Sănătății că a venit la CNAS chiar în prima lui zi de mandat.

„Îi mulțumesc domnului ministru că a venit astăzi, din prima zi în care am preluat funcția de președinte. Îmi doresc foarte mult și este foarte important pentru sistemul de asigurări să existe o bună colaborare și strânsă comunicare între Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate. Prioritățile sistemului le stabilim împreună, ne pliem pe ceea ce înseamnă prioritățile mari ale Guvernului și ale Ministerului Sănătății și sunt convins că printr-o bună comunicare și colaborare, mai ales că personal, ne înțelegem foarte bine, și ne-am cunoscut profesional și politic foarte bine, sunt convins că veți vedea și dumneavoastră, presa, și opinia publică în curând un alt stil de colaborare și comunicare”, a spus Bușoi.

Președintele CNAS a fost raportor din partea Comisiei de piață internă pe directive europene care privesc sănătatea, referitoare la informarea pacienților, la stabilirea prețului medicamentelor cu rețetă, la studiile clinice și la Programul „Orizont 2020” de cercetare în domeniul sănătății.

Bușoi a spus că nu va fi ușor să aplice acasă directivele la care a lucrat în Comisia Europeană, dar că nu va fi nici imposibil.

Premierul Victor Ponta l-a numit vineri pe europarlamentarul PNL Cristian Bușoi la conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate, după ce Doru Bădescu și-a dat demisia din funcție.

Ponta declara că Bădescu a demisionat în urma discuției pe care a avut-o cu acesta referitor la reacția greșită în cazul nominalizării lui Lucian Duță ca reprezentant al Administrației Prezidențiale în Consiliul de Administrație al CNAS.

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a transmis, în 12 iunie, un comunicat de presă, în care arăta că în urma adresei Departamentului de Sănătate Publică al Administrației Prezidențiale, prin care consilierul prezidențial Virgil Păunescu îl numește membru în Consiliul de Administrație al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pe Lucian Duță, consideră că numirea „este o gafă a Administrației Prezidențiale”.

„Este o numire specifică organizațiilor mafiote. Consilierul prezidențial Virgil Păunescu a deținut, la rândul său, funcția de președinte al CNAS pentru numai 29 de zile, în anul 2000”, arăta CNAS în comunicatul citat.

Premierul Victor Ponta a avut în 13 iunie o discuție, la sediul Guvernului, cu Doru Bădescu, considerând că limbajul folosit în comunicatul oficial difuzat de CNAS a fost total nepotrivit. El i-a cerut președintelui Doru Badescu să își exprime regretul pentru acest ton și pe viitor să folosească un limbaj instituțional adecvat.

După discuția cu premierul, Doru Bădescu a demisionat de la conducerea Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate.

Ponta preciza că Lucian Duță nu este membru în Consiliul de Administrație al CNAS, întrucât Administrația Prezidențială nu a semnat niciun decret de numire a acestuia, fiind „o acțiune personală a unui consilier prezidențial, prieten cu domnul Duță”.

Locul reprezentantului Administrației Prezidențiale în Consiliul de Administrație al CNAS este neocupat de opt luni, după ce în luna octombrie 2012 Monica Pop a fost numită pe această poziție prin decret prezidențial, publicat în Monitorul Oficial, iar la o lună locul a rămas vacant prin demisia acesteia, din motive de incompatibilitate cu funcția de director al Spitalului Clinic de Urgenta Oftalmologic București.

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al șefului statului, a declarat, în 16 iunie, că președintele Traian Băsescu nu a emis niciun decret privind desemnarea în Consiliul de Administrație al CNAS a unei persoane care să o înlocuiască pe Monica Pop.

Președintele Traian Băsescu a declarat, luni, la Cotroceni, răspunzând unei întrebări legate de Lucian Duță, că Virgil Păunescu, consilierul prezidențial pe Sănătate, nu a trimis o hârtie în numele șefului statului, iar întrebat dacă „fiecare face ce vrea”, a răspuns: „Se mai întâmplă”.

(Serviciul FOTO al agenției MEDIAFAX vă pune la dispoziție imagini.)

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare